Premiera in Campionatul National de Raliuri

Voluntari Onestin - Raliul Moldovei-Bacau 2012

PROGRAM PILOT LA RALIUL MOLDOVEI-BACĂU 2012

Clubul Sportiv ACS Rally Spirit Oneşti condus de dl. Adrian Răspopa, organizatorul evenimentului automobilistic Raliul Moldovei-Bacău 2012, în parteneriat cu „Asociaţia de Tineret Onestin” din Oneşti va iniţia un program pilot de securizare a unei probe de raliu după modelul Campionatului Mondial de Raliuri.
Astfel, 30 de tineri voluntari dotaţi cu fluiere şi veste reflectorizante se vor afla pe ultimii 6 kilometri ai Probei Speciale Nevila din Moineşti, un amfiteatru natural unde se asteaptă prezenţa unui număr mare de spectatori.

Voluntari Onestin - Raliul Moldovei-Bacau 2012

”Ne bucură faptul că putem să ne implicăm în acest eveniment, unic de altfel în judeţul Bacău. Suntem o organizaţie de tineri voluntari care în fiecare an desfaşurăm activitaţi cu caracter educativ, dar iubim foarte mult şi sportul, asa că de fiecare dată când avem ocazia, participăm cu entuziasm la astfel de manifestări. Dl. Adrian Răspopa şi echipa sa tehnică a organizat câteva sesiuni de training, la care tinerii s-au familiarizat cu măsurile de siguranţa ce trebuie luate în desfăşurarea unei probe speciale de raliu”, a declarat Vlad Ghioc, preşedintele Asociaţiei Onestin.

Rolul acestor voluntari în desfăşurarea unei etape de raliu constă în semnalizarea sonoră cu ajutorul fluierelor a apropierii fiecarui echipaj de postul pe care voluntarul îl supraveghează.
Prezenţa acestor tineri este importantă pentru siguranţa spectatorilor, în special a celor ”indisciplinaţi” care traversează sau circulă pe traseu înaintea trecerii maşinilor din concurs.

Organizatorii Raliului Moldovei fac un apel către spectatori să respecte indicaţiile voluntarilor care vor fi prezenţi pe ultimii 6 km din PS Nevila (PS 6/9) din Moineşti.
”Îmi doresc ca aceasta iniţiativă să aibă succes şi la ediţia de anul viitor să reuşim să implementăm acest program pe toate probele Raliului”, a declarat Adrian Răspopa.

Raliul Moldovei Bacău – date tenice
Suprafață: macadam (80,19 %), asfalt (19,81 %)
Lungime: 382,15 kilometri
Lungime probe speciale: 116,10 kilometri (30,32 %)

Vineri, 25 mai 2012:
PS 1: Hemeiuş 1 – 8,40 kilometri
PS 2: Trebeş 1 – 12,20 kilometri
PS 3: Super Speciala „Centru de Afaceri Bacău” – 1,3 kilometri

Sambata, 26 mai 2012:
PS 4: Hemeiuş 2 – 8,40 kilometri
PS 5: Trebeş 2 – 12,20 kilometri
PS 6: Nevila – Moineşti 1 – 26,50 kilometri
PS 7: Hemeiuş 3 – 8,40 kilometri
PS 8: Trebeş 3 – 12,20 kilometri
PS 9: Nevila – Moineşti 2 – 26,50 kilometri

Raliul Moldovei-Bacău – Parteneri:

A doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri – Dunlop, este o competiţie organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bacău, Consiliului Local şi al Primăriei Municipiului Bacău.

Parteneri: Centrul Auto Skoda Bacău, Nevila, Arena Mall, Hotel „Decebal”, Jidvei

Partener asociat: Dunlop – sponsor oficial al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv

Eveniment organizat cu sprijinul: Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bacău, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Regia Naţională a Pădurilor Bacău

Parteneri media : TVR 3, TVR Iaşi, Adevărul, Caţavencii, Autoexpert, Academia de Test Drive, 1TV Bacău, Trustul „Deşteptarea”, Radio „Conect”, Ziarul „Ora 25”, AutoRally Magazin, www.autorally.ro, www.rallymagazin.ro