Podium pentru Sebastian Stanciu la debutul pe macadam

Sebi Stanciu - Raliul Moldovei-Bacaului 2012

Sebastian Stanciu s-a aflat weekendul trecut in fata celui mai dificil examen din cariera sa de pilot, debutul pe macadam. Obisnuit cu evolutiile pe probele speciale de asfalt si avandu-l in dreapta pe copilotul Sorin Georgescu, pilotul brasovean a reusit sa ajunga cu bine la finalul Raliului Moldovei, clasandu-se pe locul al treilea la clasa 11.

Dupa un sezon si jumatate in Campionatul National de Viteza in Coasta, Sebi pleca cu mari emotii catre etapa moldava, aceasta urmand sa reprezinte pentru el prima incursiune pe specialele de macadam. Desi a fost prezent la sesiunea de teste organizata inaintea etapei de catre echipa de asistenta de la Colina, Sebi nu a putut sa se acomodeze cu noua suprafata de rulare datorita unor probleme de sanatate, care l-au impiedicat sa urce la volanul Mitsubishi-ului Lancer Evo 7 pe care evolueaza.

“Pentru mine, Raliul Moldovei este de departe cel mai greu de pana acum, fiind prima oara cand concurez pe macadam. Nu am putut sa efectuez niciun kilometru de teste inainte de etapa de la Bacau si acest lucru s-a vazut in timpii obtinuti pe probele speciale din prima zi”, spunea Sebi vineri seara. “Primele doua probe au fost un adevarat calvar. Nu stiam ce sa fac cu masina si cum trebuie sa merg. Ne-am mai linistit dupa superspeciala, cand am evoluat pe asfalt”, a mai adaugat acesta.

Sebi Stanciu - Raliul Moldovei-Bacaului 2012

Dupa ce sesiunea de joi a shakedownului s-a desfasurat pe o ploaie torentiala iar un pod de pe portiunea aleasa pentru teste s-a rupt, sambata, in a doua zi a Raliului Moldovei, Sebi si Sorin si-au continuat acomodarea cu macadamul. “Primele doua treceri din a doua zi pe probele Hemeius si Trebes le-am efectuat tot timorat si precaut. Nu sunt mandru deloc de timpii pe care i-am inregistrat. Prima speciala pe care m-am simtit mai increzator pe masina a fost speciala Nevila, care a reusit cat de cat sa-mi schimbe perceptia despre macadam.” povestea Sebi in parcul de service de la jumatatea zilei a doua.

Urmatoarea parcurgere a probei mixte macadam-beton in lungime de 26,5 km, a reusit sa-i deschida lui Sebi apetitul pentru macadam.

“La a doua parcurgere a specialei Nevila ne-am imbunatatit timpul cu aproape 30 de secunde. Ne bucuram ca am urcat pe podium pentru a treia oara in acest sezon si pentru faptul ca ne-am mentinut pozitia a doua la clasa 11 dupa primele trei etape, insa, cel mai mult, ne bucuram ca am ajuns cu bine la final”, declara Sorin Georgescu la finele etapei. “Vom efectua niste teste pe macadam pentru ca dorim sa ne imbunatatim evolutia pe aceasta suprafata de concurs. Nu imi doresc sa ma mai aflu in situatia de la Bacau. Vreau sa-i multumesc lui Bogdan Rusea si celor de la Serus pentru masina de recunoasteri pusa la dispozitie de catre acestia”, a mai adaugat Sebastian Stanciu.

Incepand cu Raliul Moldovei 2012, fanii raliurilor din Romania au putut vedea noul design al Mitsubishi-ului Lancer Evo 7 pe care evolueaza Sebastian Stanciu, locul sponsorului principal, BCR Asigurari fiind inlocuit. OMNIASIG Vienna Insurance Group, noua companie rezultata in urma fuziunii dintre BCR Asigurari Vienna Insurance Group si vechiul OMNIASIG Vienna Insurance Group, a devenit functionala incepand cu data de 1 mai 2012.

Urmatoarea evolutie a echipajului 329 va fi cea din Transilvania Rally, in perioada 22-23 iunie, pe probele speciale de asfalt din jud. Cluj. Sebastian Stanciu si Sorin Georgescu sunt sustinuti in acest sezon de OMNIASIG, Konica Minolta, SEARCH CORPORATION, Autosolution si TGS Civil Construct.