Cotnari este partenerul principal al Raliului Moldovei Bacau in 2013

Cotnari este compania care da numele Raliului Moldovei Bacau in 2013. Superspeciala revine pe circuitul de karting Speed Park din Bacau si va fi transmisa Live de TVR si GSP TV. O noua proba mixta, in lungime de 7 km, a fost introdusa in program

Logo-Raliul-Moldovei-Cotnari-Bacau-2013

Pentru cea de-a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, competitie desfasurata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, caravana automobilistica va ajunge in perioada 13-14 septembrie pe plaiuri moldave, acolo unde se va desfasura Raliul Moldovei Cotnari Bacau.

Cu doua luni inainte de startul in cea de-a treia editie a etapei de la Bacau, echipa organizatorica a Rally Spirit Onesti a intrat in linie dreapta cu pregatirile. „Asocierea intre renumita companie de vinuri Cotnari si Raliul Moldovei s-a produs intr-un mod firesc si natural, ambele fiind reprezentative pentru aceasta zona a tarii. Cotnari este un brand cu traditie in Romania si speram sa avem un parteneriat cat mai lung” a spus Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Cotnari Bacau.

Prima zi a raliului, cea de vineri, va fi concentrata in zona orasului Moinesti, proba regina cu o lungime de 26,5 kilometri urmand sa fie parcursa de doua ori.

„Daca la Raliul Deltei am avut o speciala printre eoliene, aici vom avea una printre sonde petroliere. Pentru acest lucru vreau sa multumesc companiei Petrom care ne sprijina si in acest an, oprind productia pentru ziua de vineri pentru a ne pune la dispozitie acest drum. Mai mult, avem promisiunea din partea Petrom ca vor reface zonele cu mici probleme, afectate de ninsori in aceasta iarna” a declarat Adrian Raspopa.

Ziua de vineri se va incheia cu o proba superspeciala care se va desfasura pe circuitul de karting Speed Park din Bacau si care, in premiera pentru Romania, va fi transmisa in direct de doua posturi de televiziune, TVR si GSP TV.
„Circuitul de karting are o noua echipa de management care si-a propus sa creasca vizibilitatea si popularitatea sportului cu motor in Romania. Toti cei care vor fi prezenti la Speed Park vor fi placut surprinsi de noua stare de spirit de aici si infatisarea pistei” a mai adaugat Raspopa.

Pentru ziua de sambata, Raliul Moldovei Cotnari Bacau programeaza doua bucle identice, formate din patru probe speciale. Daca cu primele trei probe speciale, Hemeius, Trebes si Chetrosu, concurentii sunt familiarizati de la editiile anterioare, cea de-a patra, in lungime de 7 kilometri, este complet noua, are o suprafata mixta de macadam si asfalt si este localizata in apropierea orasului Buhusi.

Etapa se va incheia odata cu festivitatea de premiere, care se va desfasura sambata seara in centrul orasului, pe scena deja consacrata in anii trecuti.

Raliul Moldovei Cotnari Bacau este o competitie organizata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Cotnari, Comfert, Popasul Trebes, Consiliul Judetean Bacau si Primaria Bacau.